S-A EXTINS URMĂRIREA PENALĂ PENTRU ATACATORUL DE LA SĂPOCA

0
847

Procurorii buzoieni au decis extinderea urmării penale în cazul bărbatului, de 38 de ani, din Săgeata, care a atacat pacienţii din Spitalul de neuropsihiatrie de la Săpoca. Pe lângă infracţiunea de omor calificat, bărbatul este cercetat şi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi pentru distrugere.

Atacatorul a fost audiat şi se află în continuare la Spitalul din Săpoca în vederea efectuării unei expertize neuropsihiatrice.

Între timp, s-a înregistrat o nouă demisie de la conducerea Spitalului Săpoca. Este vorba despre președintele Consiliului de Adrministrație al unițății medicale, economistul Daniela Dumitru, cea care ocupă funcția de director economic al Direcției de Sănătate Publică Buzău. Luni, își anunase demisia și managerul Spitalului Săpoca, medicul Viorica Mihalașcu.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, bărbatul de 38 de ani a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii. Şi-au pierdut viaţa cinci persoane. Au fost răniţi grav opt pacienţi, în prezent fiind internaţi în unităţi medicale din Bucureşti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here