CARTOFUL, CEA MAI MARE SCUMPIRE ÎN 2019

0
884

Cartofii şi citricele sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în primele şapte luni ale acestui an, creşterile de preţuri fiind de peste 20%, iar în ceea ce priveşte mărfurile nealimentare un avans considerabil de preţ a fost consemnat la tutun şi combustibili.

Pe de altă parte, în iulie  faţă de luna precedenta, ouăle, carnea de porc şi telemeaua de vacă sunt produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult, în timp ce, cartofii şi fructele s-au ieftinit.

Astfel, cartofii au fost mai ieftini cu 11,41% iar fructele cu 1,31%.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, faţă de sfârşitul anului trecut, scumpiri importante au fost consemnate la tutun, cu un plus de 6,18%, combustibili şi energie termică, 4,79%,  iar preţuri în scădere au înregistrat gazele naturale, cu aproape 5 procente şi energia electrică  0,61%.

La servicii, în iulie faţă de iunie, cel mai mult s-a scumpit transportul aerian  cu 9,26%,  în timp ce serviciile de telefonie au consemnat preţuri mai mici cu 0,45%. Faţă de sfârşitul anului trecut, serviciile de telefonie au fost mai scumpe cu 5,66%, cele de apă, canal salubritate cu 4,77% iar abonamentele la televiziune cu 3,18%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii marfurilor alimentare, nealimentare, dar si a serviciilor.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat, săptămâna trecută, că banca centrală a păstrat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,4% pentru finalul anului viitor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here