S-a încheiat etapa completării fișelor cu opţiuni pentru admiterea computerizată la liceu s-a incheiat, astfel ca au fost centralizate toate solicitările din partea absolvenţilor de gimnaziu. Repartizarea computerizată va avea loc în data de 12 iulie și tot atunci vor fi publicate listele la avizierele școlilor.
Ulterior, de pe 15 până pe 18 iulie, elevii vor depune dosarele de înscriere la liceele la care candidații au fost repartizați. Repartizarea se face ordonând candidații în județ descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.
Elevii care nu au fost repartizați în prima sesiune a admiterii de liceu mai au o șansă, la finalul lunii iulie, când se desfășoară a doua etapă de repartizare.