Vom plăti mai mult pentru pungile de plastic, atunci când vom merge la cumpărături. Asta pentru că Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, un proiect de ordonanţă de urgenţă cu privire la modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Una dintre principalele modificări se referă la majorarea cuantumului eco-taxei pentru pungile din plastic de la 0,10 lei, cât este în prezent, la 0,15 lei.
Ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat ca această măsură este una esenţială pentru reducerea consumului de pungi de plastic, produse care au un impact devastator asupra mediului, la nivel planetar. Sunt vizate, în primul rând, acele pungi din plastic foarte subţire fără mâner, pe care le găsim disponibile gratuit, de obicei, la raioanele de fructe şi legume, şi pe care, ulterior, le reîntâlnim în natură.
Pe lângă majorarea cuantumului ecotaxei, noile prevederi obligă taxarea oricărui tip de pungi din plastic, indiferent de grosimea sau forma lor. Sunt exceptate de la plată alternativele ecologice-biodegradabile şi compostabile, cum ar fi produsele din amidon sau celuloză.
Tot în sensul reducerii consumului de pungi din plastic, de la 1 ianuarie, de pe piața din România au fost scoase de la comercializare pungile de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner. România are probleme uriașe în privința reciclării. În fiecare an ajung pe câmp peste o mie de tone de pungi, adică peste 500 de milioane de bucăți.