O pisică este blocată într-un beci! Așa a sunat apelul la 112 prin care câțiva tineri din Buzău au chemat pompierii pentru a salva o mâță rămasă captivă într-un beci aflat la marginea unui bloc din centrul municipiului. La intervenție au participat și cetățeni care se aflau în trecere prin zonă.
Operațiunea a avut loc în spatele Cinematografului Dacia, la orele prânzului. Pisicuța a fost eliberată după câteva minute, ajungând în brațele adolescentei care a apelat la 112.
Aceasta nu este prima intervenție a pompierilor buzoieni în care devin salvatorii necuvântătoarelor. În trecut, eu au salvat pisicuțe rămase captive în vârful unor copaci sau după ce au căzut în fântâni.