TARIFE TELEFONICE PLAFONATE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

0
764

Comisia Europeană  a anunţat că, începând din 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul Uniunii Europene se va aplica un nou tarif maxim, iar consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în altă ţară din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (+ TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (+ TVA).

Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicaţiilor.

Acest proces este menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicaţii electronice şi să consolideze rolul Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC), potrivit CE.

Noile norme privind apelurile internaţionale abordează discrepanţele tarifare semnificative care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o reţea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel naţional, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE este de peste două ori mai mare decât al unui SMS naţional.

Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adică doar pentru clienţii privaţi. Clienţii comerciali nu fac obiectul acestei reglementări a preţurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here