EXTRĂDAREA LUI RADU MAZĂRE, OFICIALĂ

0
1113

Ministerul Justiției a transmis astăzi documentele necesare în vederea extrădării fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, din Madagascar.

Astăzi era ultima zi când ministerul trebuia să trimită documentele având în vedere că măsura arestării provizorii a fost dispusă de autoritățile din Madagascar pe o perioadă de 6 zile.

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall a declarat că de vineri, de când Curtea de Apel București a expediat către Ministerul Justiției documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale, angajații au avut de tradus  600 de pagini .

Fostul edil, Radu Mazăre are de executat o condamnare definitivă, de 9 ani de închisoare, acesta fiind acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri-plaje şi faleze din Constanţa. Prejudiciul estimat de DNA se ridică la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here