“ÎN VIZITĂ” LA PROXENEȚI

0
1645
Foto: Arhivă

Polițiștii din Rm Sărat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au descins, ieri, dimineață, în 7 locații din judeţele Buzău şi Ilfov, la mai multe imobile aflate în proprietatea unui bărbat de 38 de ani şi a unei femei de 65 de ani, din Rm. Sărat. Anchetatorii aveau indicii că cei doi derulau afaceri necurate. Mai exact, din 2010 și până în prezent, cei doi buzoieni ar fi racolat și trimis mai multe femei să practice prostituția, în tări din Uniunea Europeană.

Ulterior, din banii obținuți de pe urma tinerelor, proxeneții ar fi achiziționat bunuri imobile și autoturisme de lux. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 1.200.000 de euro. În urma perchezițiilor de ieri, de la locaţiile verificate au fost ridicate importante sume de bani, 19.000 de euro şi 1.300 de dolari, mai multe laptopuri, telefoane mobile dar și arme albe: bâte, o sabie și macete. Totodată, anchetatorii au ridicat două autoturisme de lux precum şi aproximativ 200 de grame de materie vegetală ce ar putea avea efecte psihoactive. În vederea recuperării prejudiciului, anchetatorii au instituit sechestru asigurator pe trei dintre imobilele deţinute de proxeneți.

În urma descinderilor, nu mai puțin de 20 de persoane au fost duse la sediul Poliţiei Municipiului Rm. Sărat pentru cercetări, inclusiv capul întregii afaceri,  buzoianul de 38 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here