BUZĂU: SĂTUC DE POVESTE

0
1780

Un sătuc ce pare a fi un decor din filmul „Stăpânul Inelelor“ este aproape de finalizare, la 20 de kilometri distantă de orasul Buzău, în comuna Berca. Locuințele de tip cob au ferestre făcute din parbrize, cu sticle puse în pereți, ca să intre lumina, și cu acoperiș pe care crește iarba. Inițiatorul proiectului este o învățătoare din comună, care vrea să includă ansamblul într-un circuit turistic ecologic chiar din această vară.

 

Comuna Berca nu este doar patria Vulcanilor Noroiosi, ci și tărâmul unde și-a făcut loc un mic colț de basm. Este vorba despre o mică asezare formata din 5 casute ca-n povesti, toate rotunde si fara colturi, a caror forma te duce cu gandul la satul hobbiților din Stăpânul Inelelor. Constructia principala a fost data deja in folosinta. Aici se afla restaurantul si un salon mare unde invatatoarea Nicoleta Marin, inițiatoarea proiectului, organizeaza ateliere pentru grupuri de copii. Ajunsi in micul sătuc din Berca, micutii invata, printre altele, sa prepare turtă dulce.

Nicoleta Marin organizeza frecvent ateliere cu diverse teme, menite sa stimuleze creativitatea micutilor. Proiectul este recomandat grupelor de prescolari si claselor de elevi din invatamantul primar.

Locuintele, care par a fi dintr-o lume fantastica, sunt construite din pamant lutos, fara cofraje, caramizi sau substante chimice. Pe interior, peretii au fost ceruiti. Cat despre ferestre, acestea sunt de fapt parbrize de masina reciclate, care nu ar trebui sa se abureasca.

Dupa terminare, sătucul eco va intra in circuitul turistic. In centru, o sa fie amenajata o piata locala, pentru promovarea produselor traditionale din zona. Isi vor gasi loc aici si targurile cu mancare gătită.

Naturalețea proiectului este dată si de salcâmii întregi, care, in unele portiuni ale caselor, ies din pereți. Lemnul a fost insa prelucrat si ignifugat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here