DECLARAȚIA UNICĂ, DEPUSĂ ONLINE

0
931

Românii care obţin venituri independente mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a-și depune Declaraţia Unică. Din 2018, Fiscul nu mai emite şi nu le mai trimite contribuabililor decizii de impunere pentru veniturile din activităţi independente şi merge pe autoimpunere pentru persoanele fizice, exact aşa cum face şi pentru persoanele juridice. Astfel, până la data de 15 martie 2019, contribuabilii vor avea de completat şi calculat impozitul şi contribuţiile sociale şi de depus declaraţia pentru veniturile din anul 2018 şi estimarea de venituri pentru anul 2019.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, noul formular fiscal se completeză și se se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei unice vor completa câte o secţiune pentru fiecare categorie şi sursă de venit, atât pentru veniturile realizate în anul 2018, cât şi pentru veniturile estimate pentru anul 2019, respectiv secţiunile referitoare la datele privind impozitul pe veniturile realizate, pe surse şi categorii de venit din România sau din străinătate şi/sau datele privind impozitul pe veniturile estimate, pe surse şi categorii de venit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here