Bărbatul cu mandat european de arestare, care urma să fie reţinut pentru 24 de ore şi a fugit joi din sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, a fost depistat vineri de poliţişti, în jurul orei 4.00, pe raza comunei Gemenele din judeţul Brăila, la domiciliul unui prieten, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin, citat de Agerpres.
Potrivit acesteia, bărbatul a fost introdus în Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Galaţi.
Bărbatul, în vârstă de 38 ani, din localitatea gălăţeană Barcea, urma să fie reţinut pentru 24 de ore în baza unui mandat european de arestare emis pe numele său de autorităţile din Austria. El este suspectat că a săvârşit două infracţiuni de furt în Austria, un furt auto şi unul din bancomat, şi urma să fie reţinut în vederea extrădării. Când a auzit că va fi reţinut, bărbatul a pretins că îi este rău şi a mers la toaletă.
La un moment dat, poliţiştii au constatat că tânărul a fugit din toaleta instituţiei şi au dat alarma. La scurt timp a fost prins la Brăila.