ROMÂNIA A PRELUAT PREȘEDINȚIA CE

0
911

România va exercita, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Mandatul este asigurat prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. Ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene va avea loc pe 10 ianuarie, la București, la Ateneul Român.

România a preluat la 1 ianuarie pentru prima dată preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni. România şi-a început astfel cel mai important rol la nivel european din 2007 încoace. Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre ale UE, iar miniştrii români vor conduce discuţiile şi negocierile pentru adoptarea legislaţiei comunitare, vor coordona politicile europene, se vor ocupa de problemele de securitate şi de cele economice.

Astfel, miniştrii Cabinetului Dăncilă se vor ocupa de dosare importante cum ar fi Brexitul, Spaţiul Schengen sau bugetul Uniunii Europene. Inaugurarea preşedinţiei române va fi marcată, la 10 ianuarie, la București, la Ateneul Român, unde va avea loc o ceremonie oficială și la care sunt aşteptaţi oficiali europeni.

Primul eveniment al Preşedinţiei române este vizita preşedintelui CE, Jean Claude Juncker, şi a Colegiului comisarilor în 10-11 ianuarie la Bucureşti, iar în 30 ianuarie va avea loc reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre. Pe parcursul celor şase luni de mandat, România va urmări prin acţiunile sale consolidarea coeziunii şi unităţii europene, ca premise ale avansării unui proiect european viabil.

Pentru a marca acest moment, preluarea preşedinţiei semestriale rotative a Consiliului Uniunii, pe clădirea sediului Guvernului de la Bucureşti sunt proiectate steagurile României şi UE, precum şi logo-ul oficial al preşedinţiei rotative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here