Cele 8 persoane au rămas izolate de lume, după ce drumul forestier din zona a fost blocat de stâncile căzute de pe versanți, în urma seismului din județul Buzău, de la finele lunii octombrie. În prezent, accesul mai este posibil doar cu piciorul, prin pădure.
Seismul cu magnitudinea 5.8 grade pe scara Richter produs în județul Buzău, în data de 28 octombrie, a creat o serioasă problemă în comună buzoiană Mânzălești. Maicile şi preotul de la mănăstirea Găvanu au rămas izolaţi, după ce drumul forestier ce face legătura între satul Plavățu și manăstire a fost blocat de stâncile căzute de pe versanți.
Comitetul pentru Situații de Urgență Buzău a decis să deblocheze drumul până la mănăstire, prin distrugerea cu explozibili a grămezilor de bolovani. Autoritățile nu dispun însă de tehnică necesară pentru acest lucru şi au cerut sprijin de la București.
Aşezată într-un peisaj pitoresc de pe Valea Slănicului, mănăstirea de lemn de la Găvanu a reprezentat dintotdeauna o atracţie pentru turişti. Schitul Găvanu a fost de la început o ctitorie călugărească, fiind întemeiat cu mult înainte de secolul al XVIII-lea – de către nişte pustnici. Timp de câteva decenii – din 1959 până în 1990 – biserica de la Găvanu a fost aproape pustie, deoarece a fost desfiinţată de regimul comunist.