După aproape 10 ore de la tragedie şi după alte 6 ore de audieri polițiștii constănţeni au decis să emită ordonanța de reținere pentru 24 de ore pe numele lui. Tânărul a decis să se predea singur.
Dragoş Marin le-a povestit anchetatorilor că s-a speriat după ce l-a lovit pe tânărul de 22 de ani din Tulcea. Inițial își abandonase maşina la locul faptei. Apoi s-a întors, s-a urcat din nou la volan şi în cele din urmă a lăsat-o în faţa casei, după care a dispărut. La locul accidentului i-a rămas plăcuta de înmatriculare, iar asta i-a ajutat pe poliţişti să îl identifice mai repede. În momentul în care s-a predat, alcolemia şoferului era zero. El este acum cercetat pentru ucidere din culpă și fuga de la locul faptei şi va fi prezentat magistraților constănţeni cu propunere de arestare preventivă. Aseară Dragoş Marin a ajuns în arestul poliției județene.
Cosmin Duca, tânărul militar pe care l-a ucis şi l-a abandonat pe asfalt a fost luat de la morga de părinți și dus acasă la Luncaviţa, acolo unde rudele şi prietenii își vor lua rămas bun de la el.