Cinci mari proiecte vor prinde contur în următorii ani la Rm. Sărat. Declarația aparține primarului Sorin Cîrjan. Potrivit edilului, în urma accesării fondurilor europene, administrația râmniceană va beneficia de investiții semnificative în perioada următoare.
Șeful administrației locale face referie la proiectele care vor demara în cadrul Grupului de Acţiune Locală, dar și la proiectul care vizează creșterea mobilității urbane sau proiectul destinat creșterii actului administrativ, în urma căruia funcționarii publici vor beneficia de cursuri de perfecționare. Reabilitarea a două unități de învățământ, modernizarea cartierelor mărginașe, asfaltarea unui număr important de străzi, amenajarea a două parcuri și construcția unor locuințe pentru tineri sunt alte investiții care ar urma să se realizeze la Rm. Sărat: “Suntem o comunitate prea mică și mult prea săracă pentru a putea să ne dezvoltăm în ritmul pe care cu toții ni l-am dori, doar din venituri proprii. De doi ani de zile ducem o luptă contracronometru pentru a reuși să ne încadrăm în termene, să reușim să depunem toate documentele care sunt necesare în perspectiva accesării fondurilor europene. Și stăm bine, chiar săptămâna trecută am mai depus un proiect. Un proiect care vizează creșterea calității locuitorilor din zonele marginale, un proiect în valoare de peste 4 milioane de euro. Are două componemte străzi și locuințe pentru tineri. Am reușit să depunem la toate termenele care au fost pe fiecare axă deschisă, toate proiectele pe care le puteam accesa. Nu sunt multe administrații care pot să facă lucrul acesta. Le mulțumesc tuturor colegilor care au depus un efort deosebit pentru lucrul acesta, doamnei secretar și consilierilor locali “,a declarat Sorin Cîrjan, primarul Râmnicului.