Bugetarii vor beneficia de vouchere de vacanţă şi în 2019. Decizia guvernului de a menţine această facilitate vine după ce iniţiativa a fost un succes atât pe plan economic, cât şi social. Voucherele de vacanţă au determinat o creștere cu 15 la sută a unităţilor de cazare, dar şi mai mulţi turişti.
Deşi în urmă cu două luni existau discuţii ca voucherele de vacanţă să fie eliminate de la 1 decembrie, prin înlocuirea lor cu indemnizaţii de vacanţă, Executivul a revenit asupra dezbaterilor în acest sens şi a stabilit ca bugetarii să primească vouchere de vacanţă şi anul viitor.
În luarea deciziei de acordare în continuare a voucherelor de vacanţă s-a ţinut cont de beneficiile economice şi sociale, înregistrate în primul semestru al acestui an. Mai précis, în sectorul turismului numărul unităţilor de cazare a crescut cu 15 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul turiştilor a crescut şi el cu peste 4 procente. Anul acesta de voucherele de vacanţă beneficiază peste 1,2 milioane de romani, care lucrează în instituţiile de stat. Voucherele sunt nominale, au o valoare de 1450 de lei şi pot fi folosite doar pentru destinaţii turistice din România.