Deşi primăvara şi toamna sunt cele mai cunoscute anotimpuri pentru apariţia alergiilor, nici vara nu suntem scutiţi de ele, nasul înfundat şi excesul de mucus la nivelul gâtului şi nasului fiind cele mai frecvente simptome. Poluarea, stresul, dar şi dieta deficitară pun presiune asupra sistemul imunitar, nervos şi respirator, care pot uşor ceda pe un fond precar de sănătate, devenind astfel hipersensive şi cauzând rinitele alergice.
Atunci când inhalăm un alergen acesta rămâne pe căile respiratorii, inflamându-le. Sistemul imunitar produce în acel moment histamine drept răspuns la alergeni, ceea ce cauzează senzaţia de mâncărime a ochilor şi a nasului. Exista însă exerciţii de relaxare precum yoga care pot diminua intensitatea simptomelor alergiilor.
Alergiile sunt în esență manifestări ale corpului care reacționează la o substanță inofensivă sau la un stimul ca și când ar fi un dușman. Atunci când sistemul nervos este în mod constant într-o stare de epuizare, sistemul imunitar se comportă ca și când orice element cu care intră în contact este un invadator străin. Există studii ecente care arată că sistemul nervos poate fi un influențator în ceea ce privește alergiile, iar relaxarea acestuia poate fi una dintre soluții. Exercițiile de yoga au în vedere exact acest scop, de a relaxa corpul și mintea, de a ne accepta starea de fapt și a ne detașa de ea, ceea ce ne poate conferi un confort atât psihologic, cât și fizic.
Dat fiind că multe alergii se manifesta în general la nivelul mucoaselor respiratorii, multe dintre poziţiile sugerate în cazul ameliorării simptomelor alergice au în vedere activarea energiilor din jurul gâtului şi capului.
Lumânarea
Întinși la sol ridicăm picioare și triunchiul perpendiculare pe sol și percepem fluxul de energie cosmică coborând prin picioare, canalizarea acestuia pe coloană și focalizarea la nivelul gâtului. Această poziție deschide căile respiratori, însă nu trebuie rămas decât 2-3 minute în asană.
Postura podului în tensiune
Așezați pe spate, prindem cu mâinile gleznele picioarelor și ridicăm bazinul cât mai sus, presând bărbia în furca sternului. Percepem circuitul subtil al energiilor pământului prin picioare, focalizându-se în zona gâtului. Această poziţie ajută la destinderea pieptului şi plămânilor şi ne oferă capacitate mare de respiraţie. În plus încurajează psoasul să se relaxeze (un mușchi flexibil al șoldului, care își are originea în apropierea glandelor suprarenale – aceeași zonă inferioară a coastelor spatelui). Psoasul se va activa în condiții de stres și va rămâne în această stare până când ne vom elibera gândurile.
Postura cleștelui
Așezați la sol ne aplecăm în față și prindem degetele mari de la picioare cu degetele arătător, mijlociu și mare ale mâinilor, apropiind cât mai mult capul și pieptul de genunchi. Orice aplecare înainte reprezintă o calmare a sistemul nervos, îndeosebi pentru că destinde zona coastelor din spate, locul unde se află rinichii și glandele suprarenale, care produc hormonii de stres din corp.
Respiraţia alternativă
Aceasta metodă de pranayama se considera în mod tradiţional că echilibrează cele două părţi ale creierului şi curață nadiurile, canalele energetice dispuse de-a lungul şirii spinării, ajută sistemul circulator şi cel respirator, tranchilizează mintea şi activează centrul intuiţiei din corp. Dacă ai nasul congestionat aşteaptă-te ca acest exerciţiu să pună în mişcare mucusul, aşa că ar fi bine să ai câteva şerveţele la îndemână . Pentru practică se stă în poziţie aşezată şi se foloseşte mâna dreaptă. Cu degetul mare pe nara dreaptă inspirați uşor şi expiraţi pe nară stângă. Inspiraţi şi expiraţi de trei ori pe nară stângă, apoi obturaţi nara stângă cu degetul inelar imediat. Inspiraţi şi expiraţi de trei ori pe nară dreapta, apoi lăsaţi mâna jos. Profund şi încet, inspiraţi şi expiraţi prin ambele nări (imaginaţi-vă că inspiraţia şi expiraţia are loc începând de la nări). Aceasta este o rundă de respiraţie.Acum repetaţi procedura, însă începând cu nara dreapta. Executaţi în acest fel 12 runde, însă alternând nara cu care începeţi. Se poate începe cu 2-3 runde, mărind gradat numărul acestora. În yoga autentică se consideră că tot ceea ce noi considerăm a fi realitate este influențat de gândurile, emoțiile și acțiunele noastre. Acest lucru de fapt nu mai este atât de străin nici pentru oamenii de știință, pentru că fizica cuantică are la bază aceleași principii. De aceea oricând avem vreo problemă de sănătate trebuie să o luăm ca pe o atenţionare care ne semnalează că ne manifestăm dizarmonios. Nu este o pedeapsă, ci o consecinţă a faptelor şi atitudinilor noastre. Unele boli pot avea rădăcini adânci, iar pentru a le vindeca este nevoie de pași mici, prin care să ne educăm mintea să ne susțină în a avea o atitudine și un stil de viață cât mai relaxat. În cadrul orelor de yoga pe care le susținem cu Școala Iubirii, punem un mare accent pe echilibrarea energiei, astfel încât să percepem îmbunătățiri concrete la nivelul stilului de viață și sănătății în general.
Deși nu există încă studii care să documenteze îmbunatăţirile pe care le resimt persoanele cu alergii care folosesc aceste tehnici, riscuri în practicarea lor nu există. Ar trebui notat şi faptul că persoanele care folosesc aceste sugestii izolat nu vor beneficia de rezultate atât de bune precum cei care fac yoga în mod regulat şi care pur şi simplu pot adăuga aceste exerciţii în rutină lor.