LICITAŢIE CONTESTATĂ

0
1011

 

Licitaţia pentru desemnarea unui operator de salubritate, în municipiul Rm Sărat, a avut loc, însă deocamdată nu exista niciun câştigător. Şi asta deoarece două dintre firmele participante au depus contestaţii. Pentru rezolvarea acestora, angajaţii primăriei Rm. Sărat vor trebui să formuleze un răspuns la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor.

Contractul firmei de salubrizare, care a ridicat gunoiul menajer, din Rm. Sărat, în ultimii ani, a ajuns la final anul acesta. Din acest motiv, Primăria a organizat o licitaţie pentru desemnarea unui nou operator de salubrizare. După analizarea ofertelor, administraţia locală a ales un operator, însă decizia a fost contestată de două firme participante la licitaţie.

Autorităţile din Rm. Sărat îşi doresc ca odată cu desemnarea unui operator lucrurile să se schimbe: atât cetăţenii, care refuza să încheie contracte pentru ridicarea gunoiului, cât şi reprezentanţii firmei care va ridica gunoiul, să înţeleagă că salubrizare în condiţii cât mai bune a oraşului este o prioritate pentru toţi.

Potrivit unor surse, operatorul care a câştigat licitaţia pentru serviciul de salubrizare din Rm. Sărat a venit cu preţuri mai mici decât cele practicate până în prezent de firma care a ridicat gunoiul menajer din municipiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here