MINORI RĂPIŢI DE TATĂ

0
1049

Ce doi copii care au fost răpiţi ieri după-amiază de tatăl lor, într-o localitate din județul Prahova, au fost găsiţi în această dimineaţă, în capitală. Un jandarm i-a identificat pe minori şi pe tatăl acestora, în apropierea ambasadei Greciei, puțin după ora 7.00 dimineaţa.
Tatăl a fost reţinut de poliţie, iar minorii se află în custodia Protecţiei Copilului.

Cei doi soţi au locuit în Grecia între anii 2008 şi 2013. Ulterior, femeia i-a luat pe cei doi copii şi s-a întors în ţară, în comună prahoveană Vărbilău. Aici, Kalliopi, de 10 ani şi Georgios, de 8 ani, au locuit cu mama şi bunicii. Ieri veneau de la şcoală şi se aflau în grija unei vecine, când au fost luaţi pe sus de tatăl lor.
În 2014 bărbatul i-a mai răpit o dată pe copii şi a reuşit chiar să ajungă cu ei în Grecia. Atunci mama lor a alertat autoritățile, a mers după ei în Grecia și i-a adus înapoi în țară. A obţinut şi o hotărâre judecătorească definitivă de custodie exclusivă a copiilor, însă teroarea nu s-a oprit aici. În 2017, bărbatul a venit în România şi i-a urmărit pe stradă până când mama lor a anunţat poliţia.
În ţara sa, bărbatul ar fi fost condamnat pentru trafic de droguri. În plus, era foarte violent, spune fostul său socru.
Din fericire, micuţii au fost zăriţi în această dimineaţă de către un jandarm în faţa Ambasadei Greciei din Bucureşti. Tatăl nu a opus rezistenţă şi a fost dat pe mâna poliţiei, iar copiii se află în custodia Protecţiei Copilului până la definitivarea cercetărilor. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here