INCIDENTE LA CURTEA MILITARĂ

0
1040

Incident grav la Curtea Militară de Apel Bucureşti,  la primul termen din cel mai controversat dosar: cel al Mineriadei din ’90. Unul dintre cei implicaţi în dosar a leşinat şi a fost nevoie de intervenţia SMURD.

 

Primul termen în dosarul Mineriadei a avut loc la Curtea Militara de Apel. Sute de oameni, victime şi rudele acestora, s-au strâns în faţa Curţii.

Unuia dintre aceştia i s-a făcut rău. Bărbatul a fost scos rapid din mulţime şi a primit îngrijiri de la medici.

La sediul instanţei a venit şi Virgil Măgureanu. Fostul şef SRI a fost huiduit de cei prezenţi. Acesta este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

Pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pe Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, dar şi alte persoane. Cu toţii sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Oamenii citaţi sunt nemultumiţi şi susţin că procesul nu ar fi trebuit să aibă loc la Curtea Militara de Apel, ci la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here