Soţia premierului Japoniei a inaugurat, împreună cu ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, Camera de ceai, parte a viitoarei Galerii de artă orientală a MNAR, afirmând că îşi doreşte ca în viitorul apropiat opere de artă japoneze să se regăsească pe simezele muzeului.
Akie Abe şi-a exprimat speranţa ca vizita soţului său, premierul Japoniei, în România să contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale între cele două ţări.
La rândul său, ministrul Romaşcanu, care s-a declarat „foarte onorat” de vizita oaspeţilor niponi în România, a salutat realizarea, prin inaugurarea Camerei de ceai, cu sprijinul partenerilor privaţi, a primei etape a unui „proiect de succes al MNAR, prima parte din viitoarea Galerie de artă orientală”.
„Chiar dacă viaţa politică tinde să fie tumultuoasă în partea asta de lume, locurile pe care le-am văzut azi – Muzeul Satului şi Muzeul Naţional de Artă – sunt locuri liniştite în care ne putem regăsi şi în care ne putem bucura de frumuseţile pe care viaţa culturală românească şi nu numai ni le oferă”, a mai spus Romaşcanu.
Akie Abe a participat ulterior la o ceremonie a ceaiului, împreună cu soţia ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Sachiko Ishii, cu discipoli, profesori şi maeştrii ai Şcolii japoneze Urasenke din Bucureşti.
Ceremonia ceaiului (chanoyu, chado sau sado în japoneză) este un ritual tradiţional influenţat de Budismul Zen prin care ceaiul verde matcha este preparat într-o manieră ceremonioasă de către o persoană iniţiată şi servit unui grup mic de oaspeţi într-o atmosferă liniştită, potrivit Agerpres.ro.
Preotul budist Eisai (1141-1215), fondator al Şcolii de zen Rinzai, este cel care a introdus ceaiul în Japonia la întoarcerea sa din China.
Sursa: Agerpres.ro