Vor beneficia de peste un milion de euro pentru proiectele depuse la asociaţia Grupul de Acţiune Locală Crivăţul de Sud-Est. Vorbim despre reprezentanţii a nouă comune buzoiene, care fac parte din asociaţia, care îşi are sediul în localitatea buzoiană Balta Albă, dar şi despre persoane private, proprietari ai unor ferme sau exploataţii agricole. Proiectele depuse au fost finantaţe în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, iar implementarea se va realiza pe parcursul anului 2018.
În luna august, asociaţia Grupul de Acţiune Locală Crivăţul de Sud-Est a deschis sesiunea pentru depunerea proiectelor la trei măsuri, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Beneficiari ai fondurilor neambursabile vor putea fi fermele mici, primăriile, dar şi cei care voiau să-şi modernizeze exploataţiile agricole. La sediul asociaţiei, din localitatea buzoiană Balta Albă au fost depuse mai multe proiecte, care au fost selectate şi verificate de Centrul Regional de Finanţare a Investiţiilor Rurale, iar 13 dintre ele au fost declarate eligibile. Primăriile din nouă comune, care fac parte din asociaţie, vor beneficia de fonduri din care vor realiza investiţii importante.
Şi proprietarii unor ferme sau exploataţii agricole au depus proiecte la asociaţia Grupul de Acţiune Locală Crivăţul de Sud-Est, iar patru dintre aceştia au primit finanţare.
Suma nerambursabila alocată pentru cele 13 proiecte declarate eligibile depăşeşte un milion de euro, iar implementarea se va realiza pe parcursul anului 2018. Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Crivăţul de Sud-Est a fost înfiinţată în anul 2014 şi este formată din 10 unităţi administrative, din nord-estul județului Buzău: comunele Balta Albă, Boldu, Ghergheasa, Bălăceanu, Ziduri, Râmnicelu, Vâlcelele, Valea Râmnicului și o zonă din nord-vestul județului Brăila: comuna Racovița.