COMUNICAT DE PRESĂ

0
1657

20 decembrie 2017

Asociația de Comunicații Electronice din România reacționează vehement la situația abuzivă creată de furnizorii de energie electrică și servicii adiacente (în special Electrica), privind semnarea unor noi contracte de închiriere a stâlpilor folosiți ca infrastructură pentru rețelele de comunicații și, implicit, majorarea prețurilor pentru operatorii de cablu.

Adrian Neagu, Președinte A.C.e.R., atrage atenția că modificările impuse de Electrica nu respectă legea 159/2016. În consecință, operatorii de cablu sunt constrânși să mărească prețurile abonamentelor la cablu TV, fapt care impactează în mod direct populația. “Suntem extrem de îngrijorați pentru că, în noile condiții impuse de Electrica, singura noastră șansă de a rezista pe piață este creșterea prețurilor la  abonamentele de cablu, ceea ce îi va afecta în mod direct pe clienții noștri. Tot ce ne dorim este ca în 2018, să putem intra în casele oamenilor cu aceleași tarife și vom face tot ce ține de noi să nu aruncăm încă o povară financiară pe umerii acestora”, afirmă Adrian Neagu.

Până în prezent, Președintele A.C.e.R. a inițiat întâlniri la nivel înalt cu Ministrul Economiei, Ministrul Energiei, reprezentanții ANCOM, Electrica, UPC și DCS, prin care susține cauza operatorilor de cablu din România și solicită impunerea urgentă a unor măsuri pentru micșorarea tarifelor, astfel încât populația să nu aibă de suferit. Trebuie menţionat că A.C.e.R., prin Casa de Avocatură care o reprezintă, continuă toate demersurile necesare pentru soluționarea favorabilă a situației abuzive generate de noile condiții comerciale impuse de către Electrica.

 

Despre A.C.e.R

A.C.e.R. este singura organizație profesională din țară care susține companii din toată industria de comunicații electronice din România, de la televizune prin cablu și satelit sau cu emisie terestră, radio, companii de telecomunicații – telefonie, internet, până la posturi TV locale și furnizori de echipamente și soluții tehnice.

De la înființare, activitatea A.C.e.R. a constat în reprezentarea, promovarea și apărarea intereselor profesionale comune ale membrilor săi in raport cu instituțiile statului, organizații sau asociații profesionale, ori cu societăți comerciale, organisme și organizații internaționale, atât față de public, cât și față de terți.

Departamentul de Comunicare și PR – A.C.e.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here