An de an, în seara de 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetele în aşteptarea lui Moş Nicolae, sperând că acesta va trece pe la ei şi le va aduce daruri. Sigur, cu condiţia ca ei să fi fost cuminţi. Celor neascultători Moşul le-ar putea aduce o nuieluşă, pentru a-i atenţiona să fie cuminţi.
Tradiţia îşi are originea în povestea personajului legendar şi mitic, care a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu credinţă mare în Dumnezeu, ce a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi, dar şi miracole, numele său traducându-se prin „biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea a trei fete sărace, care neavând zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete, conform volumului ”Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae apare pe un cal alb (trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii), păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
De asemenea, există obiceiul să se pună în apă crenguţe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguţa care a înflorit, se aşteaptă recolta de fructe în noul an. La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.
Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.
În Germania, tradiţia sărbătoririi Moşului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creştină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân ce poartă un sac în spate şi o nuieluşă în mână. Dacă n-au fost cuminţi, copiii primesc nuieluşe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moş Nicolae şi colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.
Copiii din Franţa lasă pentru Moş Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgăruşul lui morcovi şi puţin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe şi trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franţei, cei mici ştiu că Moş Nicolae vine călare pe un măgăruş, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), înveşmântat în negru. Dacă Moş Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i ceartă pe copiii care n-au fost cuminţi, dându-le o nuieluşă.
La copiii olandezi, moşul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminţi, se tem de însoţitorul moşului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moş Nicolae cu darurile şi dulciurile pentru copiii cuminţi.
În Belgia şi Luxemburg, copiii îşi aşează ghetuţele în faţa uşii şi, la fel ca micuţii francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moşul, morcovi şi zahăr pentru calul lui. Odată cu Moş Nicolae, la fel ca şi în alte ţări europene, copiii îl aşteaptă şi pe însoţitorul său, Hoseker.
Moş Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l ştiu ca pe un bătrân înveşmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici şi călătoreşte alături de Krampus, care ţine în mână o nuia destinată micuţilor care nu au dat ascultare părinţilor.
Copiii din Italia aşează pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-şi notează dorinţele, promiţându-i lui Moş Nicolae că vor fi cuminţi în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiţia numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriţi).
În Croaţia, Moş Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii îşi lustruiesc încălţămintea şi o aşează pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri şi fructe de către generosul moş.
În Polonia, Moş Nicolae este o personalitate extrem de divinizată şi respectată. Îmbrăcat în haine episcopale şi purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger şi colindă întreaga ţară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. Odată intrat într-o casă, Moş Nicolae ascultă rugăminţile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă şi le dăruieşte apoi icoane, mere roşii, portocale şi ”pierniki” (prăjiturele sfinte, făcute cu miere şi mirodenii). Dacă nu îşi face apariţia în persoană, el îşi lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în ghete.
În unele oraşe şi sate din Slovacia, Moş Nicolae, sau Svaty Mikulas, soseşte într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile şi se unesc în coruri şi dansuri. În unele regiuni, Moşul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii îşi aşează încălţările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul uşii, sperând să le găsească dimineaţa încărcate cu daruri. În unele şcoli are loc sărbătoarea „Mikul Mail”, în cadrul căreia copiii îşi dăruiesc unul altuia mici cadouri.
În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii îşi aşează încălţămintea afară, în faţa uşii, aşteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede şi mici jucării. Cel care îl însoţeşte pe Moş Nicolae, numit Parkel, pune în încălţările copiilor obraznici cărbuni şi cenuşă.
Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria îşi lustruiesc pantofii cei mai buni şi îi aşează pe pervaz pentru a fi umpluţi de darnicul Moş. Dimineaţa, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată şi mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii şi linguri de lemn.
Sursa: Agerpres.ro