Şi la Constanţa, peste 100 de persoane şi-au manifestat din nou dezacordul cu privire la modificările pe care Guvernul României doreşte să le facă în domeniul justiţiei, pensiilor şi salariilor, într-un protest organizat în faţa Prefecturii Constanţa. Faţă de duminica trecută, oamenii nu au mai mers în marş pe străzile oraşului, preferând să stea pe platoul din faţa instituţiei prefectului.
Oamenii au răspuns unui apel care-i îndemna să iasă în stradă duminică, 12 noiembrie, începând cu ora 18.00. Apelul, intitulat „Ne-am Săturat Să Fim Furaţi!”, a fost lansat pe o retea de socializare. Protestatarii au spus că principalele probleme pentru care ies în stradă sunt modificarea legilor Justiţiei, Naţionalizarea Pilonului II de pensii si Scăderea salariilor, dacă patronul nu va mări salariul brut.
Modificările sunt făcute cu mai puţin de 2 luni înainte de intrarea lor în vigoare, deşi, legea spune clar că nu ai voie să faci modificări ale codului fiscal, cu mai puţin de 6 luni înainte, pentru a avea o predicţie financiară. Două ore a durat protestul de la Constanta. Şi duminica trecută, peste 400 de oameni au ieşit în stradă în faţa Prefecturii din oraşul de la malul mării pentru a protesta la adresa Guvernului.