REABILITARE LA UN AVIZ DISTANȚĂ

0
2452

Lucrările de consolidare a podului de la Mărăcineni, peste râul Buzău, ar putea demara în maximum două săptămâni. Doar un aviz mai este necesar pentru demararea investiției. O altă veste bună vizează traficul rutier și pietonal, care se va desfășura în ambele sensuri pe unul dintre cele două poduri care leaga Muntenia de Moldova.

După aproape doi ani de așteptare, lucrările de reabilitare a podului de la Mărăcineni, care leagă Capitala de Moldova, vor demara în curând. Un singur aviz mai trebuie pentru startul investiției, toate celelalte obstacole birocratice fiind depășite.

“Suntem în faza de obținere a autorizației de construire. Pentru cî nu poate Consiliul Județean Buzău să emită autozitația de construire pentru lucrările acestea, a trebuit ca Ministerul Transporturilor să își assume acest lucru. Și cu toate că există aproape de o lună de zile toate avizele luate, încă până la această dată nu este eliberată autorizația de construire. Cam în 2 săptămâni trebuie să se pronunțe, fie că o eliberează, fie că nu o eliberează. Ținând cont că sunt toate avizele sunt sigură că se va elibera această autorizație.”  a spus Carmen Ichim, prefect județ Buzău.

Timp de opt luni, întregul trafic dintre Muntenia și Moldova va fi preluat de celălalt sens de mers al podului, de la Buzău către Râmnicu Sărat. În toată această perioadă se vor reface structurile metalice şi vor fi consolidaţi stâlpii de beton. Valoarea totală a lucrărilor se ridica la 5 milioane de lei, bani alocați din bugetul statului. Prefectul Buzăului propune semaforizarea intersecției de la intrarea spre pod dinspre Mărăcineni, pentru  fluidizarea traficului rutier.

Podul metalic de la Mărăcineni a fost construit în 1932. Porțiune din Drumul European 85, cea mai importantă conexiune rutieră între Muntenia și Moldova, podul a fost avariat grav la inundațiile din vara anului 2005, și în consecință a fost partial demolat și reconstruit până în luna noiembrie a aceluiași an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here