ACCIDENT CU 3 VICTIME PE DN1

0
1228

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc, în această dimineaţă, pe DN 1, pe raza localităţii prahovene Potigrafu. Un copil, în vârstă de 6 ani, care a rămas încarcerat a fost preluat de un elicopter SMURD şi dus la un spital din capitală. Alte două persoane rănite în urma accidentului au fost transportate la Spitalul Judeţean Ploieşti.

Accidentul s-a produs în jurul orei 10.00, pe raza localităţii Potigrafu, iar în urma impactului dintre cele 3 maşini , un copil a fost grav rănit, iar alte 2 persoane au ajuns şi ele la spital cu multiple traumatisme. La locul accidentului, salvatorii de la ISU Prahova au găsit într-unul dintre autoturime , o fetiţă, în vârstă de 5 ani, încarcerată, în stop cardio respirator şi cu un grav traumatism cranio –cerebral. Ea a fost preluată de un elicopter SMURD şi dusă la spitalul Grigore Alexandrescu din capitală, în stare de inconştienţă. De asemenea mama copilei dar şi o a doua persoană, care au fost rănite în urma accidentului au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Ploieşti.

Din primele date obţinute, se pare că micuţa se află într-un scaun special pentru copil.
Alte 2 persoane implicate în accident au fost evaluate medical la faţa locului, acestea refuzând transportul la spital.
Pe toată durata intervenţiei pompierilor şi medicilor, traficul în zonă a fost îngreunat, circulându-se dirijat pe câte o bandă pe sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here