De trei luni, bătrânii şi angajaţii de la azilul din localitatea buzoiana Vintilă Vodă, traiesc cu frica-n san. Aşezământul ar putea fi desfiintat deoarece Primăria nu mai poate suporta costurile de întreţinere, iar furnizorii de servicii si angajatii azilului nu au mai fost plătiți de luni bune. Consiliului Judeţean Buzău caută soluţii pentru ca așezământul să poată funcționa în continuare.
Zeci de bătrâni aflați în îngrijire in azilul de la Vintilă Vodă sunt nevoiți să își caute un alt loc unde să își ducă bătrânețile. Căminul își poate pune lacătul pe ușă, deoarece Primăria din localitatea buzoiana nu mai poate suporta costurile de întreținere iar furnizorii ar putea sista serviciile, în orice moment. Conducerea așezământului spune că nici cei 24 de angajați nu și-au mai părimit salariile de două luni, situația fiind una critică. Azilul nu va mai putea funcționa fără subvenție, pentru că niciunul dintre asistați nu ar putea suporta integral costul lunar de peste 2.100 de lei.
„ La începutul programului am primit beneficiary cu pensii mici. Oameni care au fost refuzați la alte cămine au venit aici pentru că aici contribuția a fost foarte mică. Am încercat în august, împreună cu Consiliul Local Buzău, să luăm legătura cu celelalte unități administrative teritoriale care au beneficiari în căminul nostru și am primit ca răspuns că nu au fonduri. Le ceream o contribuție pentru completarea sumei. Costul real este la momentul acesta de 2182 lei. Vă dați seama ca această sumă nu o poate plăti niciunul dintre beneficiarii noștri, fără familii și cu pensii destul de mici ” a declarat Eugeniu Stănescu, director așezământ Vintilă Vodă.
Situatia cu care se confruntă așezământul de la Vintilă Vodă a ajuns în atenția Consiliului Județean Buzău. Autoritățile caută soluții pentru ca centrul să poată funcționa în continuare.
O salvare de urgenţă ar putea veni de la autorităţile centrale, pentru ca, ulterior, Consiliul Judeţean Buzau să preia azilul, pentru a fi administrat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Până atunci, este nevoie și de ajutorul oamenilor cu dare de mână, care să facă donații până când situația va reveni la normal.
“O să am o întâlnire cu mai mulți oameni de afaceri din Buzău, să îi sensibilizez, dacă vreți, ca împreună să reușim, o lună , două, ca acești bătrâni să aibă condiții normale de trai și de îngrijire în acest cămin. ” a spus Petre Emanoil Neagu, președinte CJ Buzău.
Căminul de bătrâni din Vintilă Vodă a fost inaugurat în vara anului 2011 şi funcţionează în două dintre clădirile fostului spital din localitate. La aşezământul pentru bătrâni lucrează 24 de angajaţi, personal de îngrijire şi pentru întreţinere, cei mai mulţi fiind preluaţi din structura spitalului. Un număr de 41 de bătrâni beneficiază în prezent de serviciile aşezământului, în două pavilioane aflate în mijlocul unui parc de 2 hectare. Asistații au parte de patru mese pe zi, în cantina proprie.