O strategie de dezvoltare durabilă pentru următorii 25 de ani. Asta este dorința președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Acesta i-a cerut, duminică seara, președintelui Klaus Iohannis, prezent pe esplanada Mausoleului de la Mărășești, să reunească toți factorii decidenți în vederea elaborării unei strategii în acest sens.
„Domnule președinte, chemați și invitați partidele politice ale poporului român, chemați toate instituțiile statului, chemați toți șefii instituțiilor statului, puneți-ne la aceeași masă și împreună să stabilim o strategie de dezvoltare durabilă pentru următorii 25 de ani, să facem în așa fel încât toată lumea să respecte acest lucru pe viitor și la finalul acestei strategii să avem o Românie mare, o România mai liberă, mai democratică și mai prosperă pentru cetățenii săi”, a spus Oprișan, cu ocazia ceremoniei de comemorare a Centenarului bătăliei de la Mărășești.
Oprișan a subliniat totodată că moștenirea cea mai de preț lăsată de eroii de la Mărăști și Mărășești o reprezintă România liberă.
„Recunoștința nu se cântărește, nu se măsoară și nu se împrumută. Este în fiecare dintre noi. Recunoștința față de jertfa înaintașilor se sădește și se păstrează în suflet și se manifestă cu emoție și intensitate în astfel de momente”, a spus el.