Mădălina Constantin: “Frumusețea este un dar divin, prețuiți-o!”

0
3053

Mădălina Constantin, terapeutul reiki care îți vorbește despre feminintate, machiaj și lucrurile pe care să știi să le vrei, ca femeie, în viață:

“Frumusețea este un dar divin, prețuiți-o!”

În această perioadă toți căutăm relaxare, vacanțe, liniște, relaxare și sfaturi pozitive ca să căpătăm starea de ZEN. Și de la cine am putea descoperi câteva idei și gânduri bune decât de la terapeutul reiki Mădălina Constantin, care are în cartea sa un capitolul întreg dedicat frumuseții, feminității, machiajului și schimbărilor în bine. „Deschideți la întâmplare”, lectură plăcută…

Silvia BUNICĂ: E vacanță, relaxare, toată lumea își face planuri, aleargă de colo-colo, totul este despre alegeri în această perioadă, nou, schimbări. Cum știm ce este bine să alegem și ce nu, citând din cartea ta?

Mădălina CONSTANTIN: Sunt perioade în viață în care ești pus în fața unor situații în care trebuie să faci niște alegeri. Sunt acele uși deschise pentru o perioadă de timp. Într-o hartă astrologică se poate vedea un moment de oportunitate. Astfel de momente se simt. Simți când ai nevoie de o schimbare, simți când vrei să faci altceva în viața ta. Simți când vrei o pauză, când vrei relaxare, când vrei să spui STOP! Ascultă semnele!

“Indiferent de statutul pe care-l ai, este bine să știi ce vrei!”

S.B.: Cât ține libertatea de independența financiară din experiențele tale ce te-au inspirat pentru carte?

M.C.: Până la divorț, nu mă vedeam făcând altceva decât ce făceam: copil, școală, vacanțe, familie, mese în familie, weekenduri, cumpărături, etc., ceea ce face o familie. Nu spun că este ceva rău în așa ceva, eu eram mulțumită, îmi plăcea viața mea. După divorț însă începi să te întorci la tine, să te regăsești pe tine. Eu mă regăsisem de ceva timp, dar viața de familie te încorsetează într-un program anume. După divorț, programul ți-l faci singur…te urci în mașină și te duci unde simți. Poate că unele faceți asta chiar acum, cele mai multe însă facem ceea ce se cheamă program de familie. Este o libertate plăcută care te face să observi viața cu alți ochi, și independența financiară contează foarte mult. Am ales să scriu despre divorț pentru că este o perioadă prin care am trecut eu. Dar aici este valabil și pentru persoanele care  au avut o relație și s-au despărțit, și despre căsătoriți, și despre concubine, și despre tineri și despre bătrâni, adolescenți, etc. Este vorba de a ști ce vrei tu. Așa că, indiferent de statutul pe care-l ai, este bine să știi ce vrei.

“Căutați să știți ceea ce vreți și acționați”

Când ai un plan în minte, începi să acționezi și așa deschizi uși de care doar tu știai. Poate sunt lucruri pe care ți le-ai dorit să le faci, dar le-ai amânat din diferite motive. Căutați să știți ceea ce vreți și acționați. Când știi ce vrei toate drumurile ți se deschid și atunci vin spre tine oameni care să te susțină în ceea ce vrei să faci. De aceea, în cartea mea – “Deschide la întâmplare” am preferat să scriu despre a acționa și nu …despre a nu face nimic.

S.B.: Și dacă am vorbit despre divorț, independență ajungem și la feminitate și la machiaj, ce descoperim în capitolul cărții dedicate acestui subiect?

M.C.: Femeile sunt norocoase, acest capitol este foarte atent citit și foarte atent scris. Dacă veți “deschide” la întâmplare, veți afla că feminitatea și conștientizarea ei este o formă de trezire a femeii din voi, dragele mele. A fi feminină este o artă. Acele “feminine” trezesc tot timpul bărbații, oportunitățile, întâlnirile. Am întâlnit femei care nu aveau nici măcar o urmă de feminitate și le întrebam mereu de ce așa. Celor mai multe li se părea că este normal să fie așa, având și pretenția să fie invitate undeva de cineva și machiate mai mult sau chiar profesionist. Am fost pusă în diferite situații să văd diferența dintre cele care se machiază și nu se plac pe  ele fără machiaj și am văzut fete naturale care se consideră banale sau chiar urâte. Frumusețea este un dar divin. Celor ce pot să se machieze puțin pentru a-și scoate în evidență frumusețea trăsăturilor, chiar le recomand. Celor care se machiază prea mult și nu se regăsesc pe ele cu fața naturală le recomand ca ușor, să renunțe la acel mult machiaj pentru a se accepta din interior. Sunt frumoasă, sunt naturală, îmi accept fața mea naturală. Este una dintre propozițiile simple care vindecă interiorul și te duce în direcția în care să îți accepți fața. Aici discutăm strict de față și machiajul feței. Sunt frumoasă și naturală. Sunt persoane care fără machiaj spun “parcă nu sunt eu”. Interesant este că această replică o folosesc și cele care nu se machiază de obicei, sunt natural, dar care se machiază o dată. Aici discuția este destul de profundă, dacă ne gândim la femeile din alte religii, care nici nu au voie să se machieze. Să te machiezi este în regulă, însă machiajul consider că trebuie să fie adaptat momentului. Este doar părerea mea. Esența este să vă acceptați și nemachiate. Să nu ai frustrări că cele care se machiază sunt mai frumoase decât tine și să nu te consideri urâtă și banală, dacă tu nu te machiezi. Ideea este de acceptare a trăsăturilor și a ceea ce ești tu! Lectură plăcută și fiți frumoase, în continuare, este vară, bucurați-vă de viață!

Pagină realizată de SILVIA BUNICĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here