Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate efectuează 23 de percheziții domiciliare pe raza județelor Timiș, Dâmbovița, Argeș și Ilfov în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 23 de suspecți, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Aceştia erau cunoscuşi ca un grup ce făceau trafic de persoane, trafic de minori şi proxeneţi începând cu anul 2013, pe raza județelor Dâmbovița, Argeș și Timiș.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că victimele au fost atrase de stilul de viață opulent al membrilor grupului,fiind racolate prin metoda ”lover boy” încă din perioada minoratului, din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate.
Ulterior, persoanele vătămate erau exploatate pe teritoriul României, iar după împlinirea vârstei de 18 ani erau exploatate sexual în țări precum Irlanda, Marea Britanie și Germania.
Tinerelor li se promitea faptul că banii obținuți din practicarea prostituției vor fi investiți în case și mașini pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viață, membri ai grupului infracțional organizat, însă de cele mai multe ori aceștia racolau și alte tinere pe care le exploatau sexual pe teritoriul Irlandei sau a altor țări, sub atenta supraveghere a membrilor grupului.
Întrucât membrii grupului au evitat să își achiziționeze bunuri în nume personal, de cele mai multe ori aceștia le-au înregistrat în numele tinerelor pe care le exploatau sexual, pentru a le câștiga încrederea. Totuși, în permanență suspecții își exercitau controlul asupra victimelor, în fapt fiind adevărații beneficiari ai bunurilor.
Cercetările efectuate au relevat faptul că gruparea infracțională era organizată pe baza principiului subordonării ierarhice, respectiv, doi suspecți, soț și soție, erau liderii segmentului care funcționa în Irlanda, un alt suspect, liderul segmentului care funcționa în Germania, iar un alt membru al grupului își desfășura activitatea pe teritoriul Angliei, acesta din urmă aderând la grupul infracțional organizat la începutul anului 2017, cu intenția de a dezvolta gruparea infracțională pe teritoriul acestui stat.
Activitatea infracțională desfășurată în Irlanda, Marea Britanie și Germania era sprijinită prin activități de racolare și exploatare interne de către alţi membri ai grupului.
La sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse în vederea audierii un număr de 46 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuata cu sprijinul Brigăzii de Intervenție Rapidă a Jandarmeriei.