Un urs a băgat spaima în localnicii comunei buzoiene Colți. Duminică noapte, fiara a ucis un porc de aproape 150 de kilograme. Urșii sunt animale protejate și nu pot fi împușcati decât cu derogare specială. Vânătorii pot face însă o acțiune de localizare și tranchilizare a unui astfel de animal salbatic în vederea realocarii lui departe de sate.
Este disperare pe uliţele din comuna buzoiană Colţi. Un urs, care a terorizat satul în primavară, a revenit, mai înfometat decât data trecută. Fiară sălbatică a coborît duminică noapte din pădure pană în centrul satului Colţii de Jos, unde a făcut prăpăd într-o gospodărie. Potrivit autorităților locale, sătenii au încercat să alunge animalul periculos, însă acesta nu s-a lăsat până nu a ucis un porc de aproape 150 de kilograme.
Proprietarul gospodăriei din Colți în care ursul a dat iama, a mers astăzi la primăria din localitate șI a depus actele necesare pentru a putea fi despăgubit de stat. Potrivit legii, un gospodar al cărui porc este ucis de o fiară sălbatică, protejată, nu primeşte mai mult de 4 lei per kilogram.
Ursul este protejat prin lege și nu poate fi împușcat decât cu derogare specială. În ultimul an, niciun urs nu a fost capturat sau împuşcat pe raza judeţului Buzău.