Accident cumplit în această dimineaţă, la 5 kilometri de Buzău. Un tânăr de 37 de ani, proprietar de pensiune din staţiunea Sărata Monteoru, a murit carbonizat, iar un amic de-al său a fost grav rănit, după ce autoturismul Lexus in care se aflau a acroşat o autoutilitată si s-a lovit frontal de un TIR care circula din sens opus.
Şoferul autoturismui Lexus, un buzoian de 37 de ani, se deplasa pe ruta Buzău – Ploieşti, în zona intersecţiei cu drumul către satul Lipia. La un moment dat, tanarul a vrut sa depaseasca o autoutilitarae, pe care a şi acroşat-o în partea din spate, si s-a izbit fontal de un TIR care venea din sens opus.
Din nefericire, in urma impactului masina a luat foc iar soferul, rămas captiv în maşina, a ars de viu. Pasagerul din dreapta a fost scos din autoturism de către participanţii la trafic şi a fost transportat la spital. Pompierii au intervenit pentru stingerea autoturismului însă nu au mai putut face nimic pentru şofer.
Bărbatul de 37 de ani, mort in accident, este Ionuţ Cristian Marin, din Merei, inginer în petrol şi gaze, proprietar de pensiune în staţiunea Sărata Monteoru. De mai multi ani, acesta lucra in Arabia Saudită, la o platformă petrolieră.
Circulaţia în zona producerii accidentului a fost oprită timp de o oră. Poliţia Rutieră Buzau a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii tragediei.