2500 de accesări ale aplicaţiei StartUp Nation

0
1282

În acest weekend aplicaţia programul StartUp Nation a fost accesibilă celor ce doresc să aplice la acest program. Astfel, peste 2.500 de testări ale aplicației electronice au fost efectuate , cifră care reprezintă, practic, un sfert din numărul maxim de posibili beneficiari ai Programului, a scris ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu pe propria pagină de Facebook.

„Au fost înregistrate peste 2.500 de testări în mai puțin de 3 zile (de vineri, 9 iunie, ora 10:00, până duminică, 11 iunie, ora 16:00). Acest număr care reprezintă, practic, un sfert din numărul maxim de posibili beneficiari ai Programului Start-Up Nation arată, pe de o parte, interesul mare manifestat pentru program, dar și că aplicația electronică este una performantă, toate modulele fiind funcționale și ușor de folosit”, scrie Alexandru Petrescu.

Programul Start-Up Nation, care va deveni activ pe data de 15 iunie, ora 10:00, are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naționale și fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obține este de maxim 200.000 de lei.

Înscrierea în Program va fi deschisă public pentru 30 de zile, începând cu data de 15 iunie 2017, timp în care potențialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri.

Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor și facilitarea accesului acestora la finanțare. Anul acesta, prin programul StartUp Nation se estimează finanțarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă, potrivit agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here