HOROSCOP 9-15 iunie

0
2822

Berbec – trebuie să învăţaţi să relaţionaţi mai bine cu alţii, mai ales la nivel personal – impunerea ideilor, a celor mai intime gânduri, a credinţelor , o veţi face cu sânge rece, fără nicio sclipire de emoţie în priviri. Cu siguranţă unii din jurul vostru se simt jigniţi.
Taur – multe vor fi legate de banii necesari şi trebuie să faceţi mutări gândite în situaţia în care sunteţi implicaţi în tranzacţii imobiliare, posesiuni, închirieri, fonduri, investiţii şi chiar numerar.
Gemeni – vine un moment bun pentru a face un control aprofundat şi real despre voi , o evaluare onestă a acţiunilor şi comportamentului, a sănătăţii Încercaţi să puneţi în aplicare cosmetizarea acolo unde este necesară.
Rac – veţi avea un sentiment de conştientizare a propriilor valori , fie ele fizice, emoţionale sau chiar financiare, precum şi un sentiment de a fi limitaţi şi restrânşi . E vorba de rivalitate şi invidie.
Leu – preocupările sunt legate de ţeluri şi ţinte stabilite de luna trecută, de prieteni şi susţinători în care v-aţi pus speranţa, de dorinţele voastre de a face parte dint-un grup sau de ale altora de a vă atrage de partea lor.
Fecioara – vizibili, sub lumina reflectoarelor,veţi avea şansa de a vedea rezultatele efortului de până acum. Sunteţi în contact cu autorităţile , iar dacă vine recunoaşterea, ea este de natură să ajungă la pachet cu asumarea de responsabilităţi în plus!
Balanţă – preocupările sunt legate de comunicare şi de drumuri pe distanţe lungi, probabil cu cineva din străinătate sau având ca subiect schimburile comerciale. Nu forţaţi nota, nu sunteţi în măsură să gestionaţi doar voi lucrurile!
Scorpion – e nevoie să vă concentraţi asupra banilor, poate pe moşteniri, împrumuturi sau strângere de fonduri. Aveţi cheltuieli mai mari decât câştigurile, situaţie care nu place nimănui, care dă stări de indispozite şi teamă.
Săgetător – relaţiile cu oamenii ar trebui să fie în atenţia voastră , mintea să fie în alertă,nu de alta dar e nevoie să găsiţi realele sau potenţialele ameninţări la progresul vostru. Accentul trebuie pus pe „noi“, mai degrabă decât pe „mine”.
Capricorn – e intens schimbul de informaţii care vă parvin şi pe care le transmiteţi la locul de muncă , între colegi ori legate de subiecte de sănătate şi dietă. Nu vă aşteptaţi la vreo recunoştinţă din partea cuiva!
Vărsător – sunteţi dispuşi să investiţi, să vă asumaţi riscuri, având în faţă variante din care trebuie să alegeţi . Vă sfătuiesc să le analizaţi bine căci una din ele duce spre o pistă falsă.
Peşti – casa ori biroul vostru necesită renovare sau poate chiar extindere cu schimbări în aceste zone. Nu vă iluzionaţi prea tare, fiţi realişti, mai ales dacă preconizaţi să faceţi împrumuturi pentru asta!

Horoscop realizat de Lorina Alice Skat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here