Cei 264 de poliţişti locali de la serviciul de pază rămân pe funcţii. Aceștia au câştigat un nou proces împotriva primarulului Buzăului, Constantin Toma. Tribunalul Buzău a suspendat, miercuri, două hotărâri de Consiliu Local prin care s-a aprobat o nouă organigramă cu mai puţini poliţişti locali.
Tribunalul Buzău a suspendat, miercuri după – amiaza, două hotărâri ale Consiliului Local Buzău. Mai exact, poliţiştii locali au solicitat anularea a două hotărâri de Consiliu Local prin care s-a desfiinţat organigrama veche şi s-a aprobat o nouă organigramă, cu mai puţini poliţişti locali.
Ca efect al deciziei de ieri a Tribunalului Buzau, concedierile vor fi suspendate, iar poliţiştii locali vor rămâne în activitate.
Primăria Buzău a anunţat că va face apel, care se va judeca la Curtea de Apel Ploieşti.
O situaţie similară a mai fost și la sfârșitul anului trecut. Atunci, cu doar o zi înainte de expirarea preavizelor, poliţiştii locali au câştigat în instanţă suspendarea hotărârii Consiliului Local Buzău prin care erau concediaţi. Edilul Buzaului, Constantin Toma, a luat decizia de a concedia poliţiştii de la serviciul de pază încă din vara anului trecut. Decizia a fost atacată în instanţă iar în noiembrie 2016, Tribunalul Buzău le-a dat câştig de cauză politiltilor. Primăria a făcut recurs, însă fără succes. La începutul anului, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul intentat de Primărie la decizia Tribunalului Buzău, astfel că cei peste 300 de poliţişti locali şi-au putut pot relua posturile de pe care au fost disponibilizaţi, dar nu la şcoli, ci la Serviciul de Ordine Publică.