Secție de ortopedie din Spitalul Municipal Rm. Sărat închisă din lipsă de medici

0
1749

Lipsa acută de medici din sistemul de sănătate duce la dispariția unor secții din spitale. Este cazul secției de ortopedie a unității medicale Rm. Sarat, care a fost închisă, ca urmare a plecării singurului medic, care își mai desfășura activitatea aici. În această situație, pacientii cu fracturi, entorse sau luxații sunt trimiși la Buzău.

În ultimii ani, la secța de ortopedie din cadrul Spitalului Municipal Rm. Sărat și-au desfășurat activitatea doi medici: Constantin Ciobanu și Sergiu Danilescu. Primul dintre aceștia a ales să plece la o unitate din Focșani, iar secția a rămas cu un singur ortoped. După 10 ani de activitate în spitalul din Rm. Sărat, medicul Sergiu Danilescu a ales să părăsească unitatea medicală. Acesta a susținut un concurs la Spitalul Județean Buzău, pe care l-a promovat, iar din aceasta luna își desfășoară activitatea acolo. În lipsa unui medic, secția de ortopedie de la Rm. Sărat a fost închisă.

Conducerea unității medicale din Rm. Sărat accepta cu greu situația dificilă cu care se confruntă. Secțiile abia modernizate ale spitalului ajung să fie închise din lipsa de personal, iar angajarea unor noi medici nu se poate face însă peste noapte. Pentru a rezolva problema, conducerea spitalului a demarat procedurile pentru scoaterea la concurs a două posturi de medic ortoped.

Secția de ortopedie a Spitalului Municipal Rm. Sărat a fost modernizată chiar la începutul acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here