Programul „Școli – Ambasador ale Parlamentului European” are ca scop conștientizarea tinerilor privind valorile și activitatea Parlamentului European.
La Buzău, una dintre unitățile de învățământ participante este Liceul Pedagogic Spiru C. Haret, unul dintre cele 24 de licee din România selectate să aplice acest proiect, și un liceu cu tradiție în a desfășura astfel de proiecte Europene.
În cadrul programului s-au format echipe de ambasadori seniori ai UE, formată din 7 profesori şi 14 ambasadori UE juniori, liceeni, care au urmat stagii de formare, coordonate de reprezentanţii biroului PE şi cei ai Asociaţiei Agenda 21. Elevii au fost selectați de bază de voluntariat.
“În primă fază le-am spus elevilor că avem un proiect cu titlu „Școli – Ambasador ale Parlamentului European”, iar cei interesați au venit spre noi, profesorii, spunând că vor să facă parte din acest proiect.” a declarat prof. Grațiela Mariana Dobre, Ambasador Senior din cadrul Liceului Pedagogic Spiru C. Haret.
Ambasadorii au realizat, pe echipe, studii aprofundate despre valorile Parlamentului European, despre Uniunea Europeană, au organizat dezbateri în cadrul altor licee, au participat la concursuri cu informații despre UE, proiectul fiind apoi prezentat la alte școli și licee din județul Buzău.
Ulterior, ambasadorii juniori au mers şi au împărțit, sub formă de pliante, informaţiile primite, cu ocazia zilei de 9 mai, ziua Europei.
În faza finală va fi trimis spre evaluare, către Parlamentul European, un raport al activităților.
“Va avea loc o evaluare a tuturor activităților, iar în urma acestei evaluări se constată dacă Liceu Pedagogic merită să obtină placheta de “Școala Ambasador a Parlamentului European”. Toate Scolile pot primi aceasta plachetă, nu există o limită de locuri. Mai există și alte premii pentru școlile ce se va considera că au desfășurat cel mai bine acest proiect.” a adăugat prof. Grațiela Mariana Dobre, Ambasador Senior din cadrul Liceului Pedagogic Spiru C. Hare.
„Școli – Ambasador ale Parlamentului European” a fost lansat în premieră naţională în acest an, în ţara noastră. Acest program, realizat de Uniunea Europeană în parteneriat cu Minusterul Educației, a început în luna februarie și a adunat 24 de licee din toată țara. Inițiatorii programului și-au propus să îi ajute pe tineri să conștientizeze valorile dar și ce presupune activitatea Parlamentului European.