Răsturnare de situație. Dragnea nu mai vrea grațierea.

0
1363

Potrivit stiripesurse, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, răstoarnă discuţia pe tema legii graţierii. Dragnea a anunţat că nu crede că legea este una oportună dacă acţionează doar asupra efectelor şi nu asupra cauzelor. În Camera Deputaţilor, legea va fi blocată dacă nu va face parte dintr-un pachet mai larg de măsuri, a mai anunţat preşedintele PSD.

„Când ajunge la Cameră, eu şi colegii mei nu îi vom da drumul decât dacă vom fi convinşi că face parte dintr-un pachet mai larg de măsuri. (…) Doar această lege nu rezolvă situaţia din penitenciare, nici celălalte probleme care sunt mult mai profunde”, a declarat Dragnea.

Potrivit liderului PSD, probleme din penitenciare sunt mult mai ample şi sunt legate de cele din justiţie. Dragnea s-a referit la abuzurile „unor procurori”, la o lege a răspunderii magistraţilor cuplată cu alte măsuri de protecţie a acestora.

Cât despre schimbarea lui Şerban Nicolae din fruntea Comisiei Juridice a Senatului, Dragnea a precizat că senatorul a susţinut amendamente la legea graţierii care nu erau asumate de partid. „A mers acolo sustinut de partid şi a susţinut nişte amendamente şi a convins şi colegii să susţină nişte amendamente pe care partidul nu le susţine”, a precizat Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here