O crimă a avut loc la o agenție de turism din București, din Sectorul 5. O femeie a decedat după ce a fost împușcată în cap de propriul soț, cu un pisol cu bile. Crima s-ar fi produs marți, însă autoritățile au făcut public incidentul abia miercuri.
Bărbatul deținea legal pistolul cu bile. După incident, acesta a fost identificat rapid de polițiști, care l-au căutat la domiciliul din județul Călărași. Oamenii legii l-au găsit decedat în propria locuință, în condiții încă necunoscute.
„Parchetul Tribunalului Bucureşti şi Serviciul Omoruri au fost sesizate că în incinta unei societăţi comerciale de pe raza sectorului 5 o angajată, de 31 de ani, a fost agresată şi împuşcată, în zona capului, de soţul ei, acesta ulterior părăsind locaţia. A fost efectuată cercetarea locului faptei, cadavrul fiind ridicat şi transportat la INML în vederea necropsiei. În cursul nopţii, suspectul (45 ani) a fost găsit decedat, pe raza unei comune din judeţul Călăraşi”, informează miercuri Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Bărbatul era deţinător legal de pistol cu bile. Poliţia nu a identificat eventuale plângeri formulate anterior de victimă împotriva soţului ei, potrivit stiripesurse.ro
Cei doi erau căsătorțti, însă stăteau separat de câteva luni de zile.