ȘEDINȚĂ CU SCÂNTEI, ASTĂZI, LA COMPANIA DE APĂ BUZĂU

0
1554
Compania de Apă Buzău

Ședința de astăzi a Adunării Generale a Companiei de Apă Buzău a fost extrem de tensionată încă de la debut. Prezent la ședință, deși nu avea mandat special în acest sens, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a dorit să își impună punctul de vedere în fața celorlalți reprezentanți ai acționarilor printr-un ton foare ridicat. Spiritele s-au aprins repede, iar edilul Buzăului și managerul Companiei de apă, Ionel Tescaru și-au adus acuzatii grave.

 

Dezbaterile au urmărit în mare parte respectarea procedurilor, astfel încât rezultatul ședinței să nu poată fi contestat. Reprezentantul Consiliului Județean, Mirela Oprea, a propus anularea ședinței AGA de astăzi și programarea uneia noi, după o perioadă care să le dea acționarilor posibilitatea să dea procuri clare de reprezentare. Supusă la vot, propunerea a picat, motiv pentru care reprezentantul Consiliului Judetean în AGA s-a retras, explicând că nu are mandat să continue ședința.

Chiar dacă reprezentatul Consiliului Județean Buzău s-a retras, ședința a continuat cu ordinea de zi propusă de Consiliul de Administrație al Companiei de Apă. Discuțiile s-au concentrat asupra bugetului Companiei, propus spre aprobare de către conducerea operatorului regional de apă. În ciuda opoziției manifestate de reprezentantul municipiului Buzău, Georgeta Cristea, bugetul a fost adoptat cu votul a patru dintre acționari: Primăriile Râmnicu Sărat, Pogoanele, Pătârlagele și Nehoiu. Primarul Buzaului, Constantin Toma, a anunțat însă că va contesta în instanță deciziile luate în cadrul ședinței de astăzi.

Marti seară, a avut loc prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor Companiei de Apă Buzău. Ședința nu s-a putut însă desfășura din lipsă de cvorum și a fost amânată pentru astăzi dimineață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here