Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN 1B Buzău-Ploieşti, după ce un pieton care a încercat să traverseze drumul a fost lovit în plin de un autoturism, victima – un localnic de aproximativ 70 de ani, care ar fi încercat să traverseze neregulamentar – suferind multiple traumatisme severe.
La faţa locului a fost trimis un echipaj medical, pentru a se încerca salvarea rănitului, iar traficul rutier a fost blocat de poliţie, pe durata intervenţiei şi a cercetării cauzelor accidentului. Evenimentul a avut loc în zona Popasului Merei, pe ambele sensuri de mers formându-se lungi coloane de autovehicule.
Potrivit ultimelor informaţii, bărbatul de 70 de ani, din Stâlpu, a fost transportat cu elicopterul la Bucureşti, în stare relativ stabilă, dar cu o rană gravă la cap.