ZECI DE PENSIONARI CONSTĂNȚENI, LA LIMITA SĂRĂCIEI, PUȘI SĂ-ȘI PLĂTEASCĂ MESELE DE LA CANTINA SOCIALĂ

0
1130

Situație incredibilă la Constanța! Zeci de pensionari, aflați în evidența unei cantine sociale din cartierul Palazu Mare, s-au trezit că au de plătit sute de milioane de lei vechi pentru mesele pe care le-au primit gratuit în 2013.

În acel an, fostul primar Radu Mazăre a dat o Hotărâre de Consiliu Local în virtutea căreia le-a acordat tuturor bătrânilor cu pensii sub 500 de lei această formă de sprijin, deși legea o interzicea. Conform criteriilor stabilite prin această hotărâre, 450 de persoane beneficiau de masă gratuită, iar acum, după aproape 4 ani, au mai rămas doar 150. Acum, Curtea de Conturi îi obligă pe oameni să plătească restanțele, care se ridică, în unele cazuri, chiar și la 2.000 de lei de persoană.

Vârstnicii sunt indignați că nimeni nu le-a trimis nici o înștiințare de mai bine de 4 ani și nu înțeleg de ce trebuie să plătească ei, dacă nu sunt vinovați de eroarea făcută. Până una-alta, ei au la dispoziție un termen de 30 de zile pentru a contesta la tribunal decizia Curții de Conturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here