Cum se ţine Postul Paştelui?

Material realizat de DANIEL ŢIGLEANU

0
1893

Postul Paştelui este, în fiecare an, o perioadă de purificare trupească şi sufletească, de pace interioară.

În timpul postului

Dedicat Sărbătorilor Pascale, tradiţia ortodoxă cere să scoţi din alimentaţie carnea, peştele, brânzeturile şi alcoolul şi să le înlocuieşte cu legume şi fructe. În afară de aceste restricţii la mâncarea de „dulce”, postul înseamnă şi o curăţire a sufletului, care presupune înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire şi de minciună. Acesta este postul cel adevărat şi bine primit.

Un act de liberă voinţă

Postul Paştelui, ca şi celelalte posturi de peste an, este un act de liberă voinţă, nu o obligaţie. El trebuie ţinut, în primul rând, cu gânduri şi cu fapte bune. Degeaba posteşti, dacă eşti certat cu vecinul, cu mama sau cu colegul! Şi tot un sfat duhovnicesc este că postul adevărat şi corect ţinut înseamnă eliberarea minţii de mânie, de supărare şi de trufie (postul minţii). Apoi, urmează cealaltă parte importantă, dieta, care este o adevărată cură de detoxifiere, foarte sănătoasă pentru întregul organism.

Peştele, singurul aliment „de dulce” permis

În timpul Postului Mare, credincioşii pot mânca fructe şi legume (atât în stare proaspătă, cât şi sub formă de ciorbe, sosuri, tocăniţe). Acestea sunt bogate în minerale, în vitamine, în fibre şi în alţi nutrienţi importanţi. Mai mult ca oricând, sunt obligatorii trei mese pe zi, cât şi gustări între ele. Totodată, nu uita să bei doi litri de apă zilnic, pentru a preveni pericolul deshidratării. Preotului Ilie Costescu ne spune că, în acest post, există şi două zile cu dezlegări, în care credincioşii pot mânca peşte: pe 25 martie, cu ocazia praznicului de Buna Vestire (Blagoveştenia), şi pe 17 aprilie, când se sărbătoreşte Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile).

Bătrânii şi bolnavii nu postesc

Nu toţi creştinii pot ţine post în aşteptarea Sfintelor Sărbători Pascale, este un lucru acceptat şi de canoanele bisericeşti.

Astfel, copiii cu vârsta până în şapte ani, cât şi persoanele bolnave, sunt iertate de post. Pe cei bolnavi nici Dumnezeu nu se supără.

Oricum, înainte să te apuci de postit, trebuie să ţii cont de sfatul medicului şi de cel al duhovnicului, un medic spiritual.

Totodată, persoanele începătoare pot ţine post doar în prima şi în ultima săptămână, cât şi în zilele de miercuri şi de vineri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here