CRIMINALUL DE LA PLOIEȘTI S-A PREDAT LA UN POST DE POLIȚIE DIN CAPITALĂ

0
1585

Principalul suspect în cazul crimei descoperite ieri la Ploiești, Alexandru R., s-a predat astăzi la un post de poliție din București. Potrivit unor surse, individul are domiciliul în Pantelimon și un bogat dosar penal, fiind condamnat pentru trafic de persoane și droguri, violare de domiciliu și furt.

Oribila crimă a avut loc luni dimineață, într-un apartament din cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pe trupul victimei, o femeie de 36 de ani, ar fi fost descoperite peste 30 de lovituri de cuțit, iar în timpul altercației a fost rănit și fiul victimei, un băiețel de 11 ani, care a fost transportat la spitalul de pediatrie, iar acum se află în afara oricărui pericol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here