Un puternic incendiu izbucnit în clădirea care urma să adăpostească viitorul Centru de Afaceri din orașul Năvodari a distrus parțial imobilul aflat în curs de amenajare. Flăcările izbucnite încă nu se știe din ce cauză au distrus complet acoperișul, iar muncitorii aflați în clădire au fost evacuați în siguranță, fără a se înregistra nici o persoană rănită sau intoxicată cu fum. Intervenția pompierilor a fost deosebit de dificilă din cauza lucrului la înălțime și a fumului extrem de dens și, după stingerea incendiului, specialiștii ISU Dobrogea au demarat împreună cu polițiștii o anchetă pentru a determina cauzele producerii evenimentului.