Autor: Daniel Țigleanu
UPDATE: Un conducător auto aflat la volanul unei mașini înmatriculată în București, în timp ce rula pe DN2E85, din direcția Buzău spre Râmnicu Sărat, nu se știe din ce motiv, în localitatea Poșta Câlnău a intrat pe contrasens, moment în care a intrat în coliziune cu un TIR înmatriculat în Republica Moldova, care circula regulamentar din sensul opus. În urma impactului extrem de violent, șoferul autoturismului a decedat, iar pasagerul din dreapta sa a fost grav rănit. Polițiștii efectuează cercetări în urma cărora să se stabilească exact cum anume s-a produs tragedia.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DN2E85, la Crucea Comisoaiei. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un TIR. În urma coliziunii dintre acestea a rezultat moartea unei persoane și rănirea gravă a pasagerului din dreapta aflat în autoturism. Pentru scoaterea rănitului s-a intervenit cu un echipaj de la descarcerare de la Detașamentul de Pompieri din Râmnicu Sărat. Totodată la locul tragediei s-au deplasat și echipaje de la IPJ Buzău precum și ambulanțe. Din cauza accidetnului traficul în zonă se desfășoară pe un singur fir.