Autor: Daniel Țigleanu
Nefericitul incident s-a produs în urmă cu puțin timp, în stațiunea prahoveană Cheia. Din primele date primite de la ISU Prahova, un bărbat a suferit arsuri de gradul trei pe 100% din suprafața corporală. Se pare că acesta se afla lângă un mijloc de încălzire, iar la un moment dat hainele cu care era îmbrăcat i-au luat foc. Bărbatul, care era angajat la cabana unde a avut loc incidental, le-a declarat salvatorilor că nu a simțit flăcările decât când a fost prea târziu. Un echipaj SMURD a transportat victima la spital.