Autor: Newss.ro
Alin Mădălin Leopa, în vârstă de 22 de ani, a plecat, în noaptea de duminică spre luni, împreună cu alți prieteni la un club din Galați unde a consumat alcool. După un timp cu toții au pornit spre Campusul Studentesc. La un moment dat Alin s-a luat la ceartă cu un alt student, de 22 de ani, tot din Brăila. Totul a degenerat iar finalul disputei dintre cei doi a fost unul dramatic pentru Alin. Acesta a fost împins, s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de asfalt. Speriați că tănărul nu se mai ridică prietenii acestuia au sunat ambulanța.
Echipajul medical ajuns la locul intervenției i-a efectutat manevre de resuscitare lui Alin iar după ce l-au stabilizat l-au transportat la spital. La scurt timp după ce a ajuns la Urgențe, Alin a murit. Surse din cadrul anchetei spun că tânărul fusese exmatriculat de la Facultate încă de anul trecut. Potrivit presei locale, Alin avea un dosar instrumentat de procurorii D.I.I.C.O.T. Galați privind trafic de droguri. Acesta a fost chiar trimis în judecată, alături de mai mulți tineri. Potrivit procurorilor Alin ar fi fost consumator de stupefiante.