Un nou dosar il are in prim-plan pe politicianul Relu Fenechiu. Procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de deputat, fiind acuzat de trafic de influență și participație improprie la infracțiunea de spălare a banilor, informeaza Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față Relu Fenechiu, pentru trafic de influență și participație improprie la infracțiunea de spălare a banilor.Anchetatorii arată că, în perioada 2008 — 2014, Relu Fenechiu a pretins și a primit de la reprezentanții unei societăți comerciale suma de circa 4.300.000 de euro pentru a asigura finanțarea de către Ministerul Educației Naționale a etapei a V-a a Programului ”Sistem Educațional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă și derularea acestuia în bune condiții.”Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la persoane cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Educației Naționale, asupra cărora avea influență la acel moment”, arată DNA.O parte din suma de bani pretinsă — 2.500.000 euro — a fost remisă în numerar suspectului, în două tranșe, printr-un intermediar, susțin anchetatorii.”În continuare, pentru a ascunde adevărata natură a provenienței circuitului financiar al sumelor de bani și beneficiarul real al acestora, Relu Fenechiu ar fi solicitat ca restul banilor să fie virați în conturile a două societăți comerciale în baza unor contracte de consultanță ce atestau operațiuni comerciale fictive.
De precizat este faptul că semnatarii documentelor nu au avut cunoștință de înțelegerea dintre suspect și reprezentanții societății beneficiare a contractului anterior menționat, întocmind actele la solicitarea acestuia din urmă”, se mai arată în comunicatul DNA.